Cine ne sunt prietenii???? (compozitie proprie)

Cine ne sunt prietenii? Avem tendinta de a impartii oamenii din jurul nostru in categorii: prieteni, amici, cunostine si restul. Cand cunoastem o persoana intra in categoria cunostinte, apoi dupa un timp il numim amic si poate destinul face ca acea persoana sa ne devina prieten. Dar ce anume conditii trebuiesc indeplinite pt ca acel cineva sa ne devina prieten. Conform ierarhiei facute, apelativul de prieten este de cel mai mare rang, deci trebuie sa fie o persoana deosebita, cu calitati, intelegatoare, iertatoare, plina de solicitudine. In timp "prietenul" nostru devine persoana fara de care nu imaginam viata, persoana careia ii povestim toate nimicurile care ni se intampla, toate bucuriile si supararile noastre, toate reusitele si esecurile noastre. Radem si plangem imreuna, ne bucuram impreuna, suferim impreuna.
Dar intr-o zi se intampla ceva.
Suntem constienti ca nu suntem perfecti, ca avem defecte si ca gresim. Aceptam acelas lucru si la prietenul nostru. Ii acceptam defectele, ii scuzam greselile.
Dar in acea zi a facut o greseala pe care nu o putem accepta.
Pur si simplu nu putem trece peste ea.
Si acum ce???
Decade din rangul de prieten?
La ce? La rang de amic? Ce inseamna amic? Care este linia fina care desparte amicitia de prietenie?
Si totusi nu vom mai avea incredere in acel prieten niciodata. Nimic nu va mai fi la fel ca inainte.
Ce facem?
Trebuie sa umplem golul lasat de prietenul plecat cautand alt prieten. Noul prieten ne va umple viata asa cum poate, dar mereu va ramane un mic "spatiu" neacoperit, o mica urma de regret. Noul prieten isi va face simtita prezenta in viata noastra, isi va gasi propriul loc si ne va fi alaturi.
Pana intr-o zi.
pana intr-o zi cand se va intampla ceva. Si vom trece din nou prin aceeasi dezamagire.
Si atunci cine ne sunt prietenii?
Ce calitati trebuie sa aiba prietenii nostri? Ce defecte si greseli putem accepta?
Eu nu pot accepta sa fiu mintita, sa fiu tradata pe la spate si sa fiu batjocorita.

Cu inima in rucsac (compozitie proprie)

Inima.....
doar un organ intern care are functia de a pompa sangele in vene ca noi sa supravietuim, bate si are un ritm constant.
dar cand mergem pe strada si cineva ne zambeste bataile inimii se intetesc, sangele curge mai repede, si asta me face mai veseli.
si atunci cand cineva ne raneste ne doare inima, suntem tristi
deci nu e doar un organ, e ceva mai mult, are mai multe functii
de atatea suparari am hotarat ca nu mai vreau ca imima mea sa mai sufere si am luat-odin locul ei, de acolo de unde poate sa fie ranita si am ascuns-o, am ascuns-o acolo unde nu poate sa ajunga nimeni la ea, am ridicat un zid in jurul ascunzatorii, am pus in jurul zidului o perdea de copaci si in jurul copacilor am facut un canion adanc si am plecat
cand am ajuns acasa....surpiza.......inima mea ma astepta voioasa in prag
si batea bucuroasa ca ma vede
am stiut atunci ca oriunde o voi duce si oriunde o voi ascunde ea va veni mereu inapoi
atunci am hotarat sa o pun in rucsac, un rucsac pe care il iau mereu cu mine

iubirea si timpul (de pe net)

Era odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.

Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis:
-Bogatie, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine

Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea:
-Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura…

Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.

Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!

Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe tarm, batranul a plecat.

Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:
-Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul…

-Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
-Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea in viata…

Puterea gandului

http://www.cheiasuccesului.ro/2011/02/puterea-magica-a-gandului
http://www.rasunetul.ro/puterea-gandului-12-tehnicii-ale-samanilor-kahuna-din-hawaii
http://www.rufon.org/forum/index.php?topic=785.0
http://armmonie.webs.com/putereagandului.htm
http://www.armonianaturii.ro/Natura-si-puterea-gandului.html*articleID_1021-articol
http://www.seductierapida.ro/gandulbun.html

Nedumerire (Nora Ferentz)

Nu ştiu, dacă e cazul,
să întrerup un drum
ce se credea continuu.
Nu ştiu, dacă e înţelept,
nu ştiu dacă e bine...

ştiu doar atât,
că ceva s-a rupt.
Nu pot să spun,
că ruptura a fost bruscă.

De unde să iau atâta înţelegere,
şi-nţelepciune
şi putere să continuu
drumul întrerupt?

Dar, oare doresc să înnod
firul subţiat până aproape de rupere?
În numele cărui ideal
şi cine are nevoie de sacrificiul, cui?
şi pentru ce?
Stau şi mă gîndesc.
Nu poţi să dai cu piciorul
fericirii trecute
şi neîmplinirii prezente.

O fi mersul vieţii astfel rânduit,
şes şi-apoi deal, uneori munte,
gropi şi peşteri, unde să putem ascunde.
Ce?
Sfârşitul unui sentiment,
fără de care nu se poate continua un drum?

Am crezut, că viaţa-i un cântec în doi!

Doar strigătul lebedei străbate
noaptea sentimentelor duse.

O să-mi las............ (Nora Ferentz)

O să-mi las să-mi ningă-n păr
petale de flori
pentru plăcerea de-a mi le culege tu.
O să-mi las faţa biciuită
de picăturile de ploaie
pentru plăcerea de-a mi le şterge tu.

O să-mi las urma paşilor mei

la uşa ta

pentru plăcerea de a-mi mângâia tălpile.
O să-mi las urma durerea
la vederea ta
pentru plăcerea de-a mi-o alina tu.
O să-mi las sufletul
pradă păcatului

pentru plăcerea de-a mi-l salva tu.