De ce-ai plecat? (Ion Minulescu)

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...

Romanţă meschină (Ion Minulescu)

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...

Romanţă negativă ( Ion Minulescu)

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

Nu sunt ce par a fi (Ion Minulescu)

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...