Nu ştiu, dacă e cazul,
să întrerup un drum
ce se credea continuu.
Nu ştiu, dacă e înţelept,
nu ştiu dacă e bine...
ştiu doar atât,
că ceva s-a rupt.
Nu pot să spun,
că ruptura a fost bruscă.
De unde să iau atâta înţelegere,
şi-nţelepciune
şi putere să continuu
drumul întrerupt?
Dar, oare doresc să înnod
firul subţiat până aproape de rupere?
În numele cărui ideal
şi cine are nevoie de sacrificiul, cui?
şi pentru ce?
Stau şi mă gîndesc.
Nu poţi să dai cu piciorul
fericirii trecute
şi neîmplinirii prezente.
O fi mersul vieţii astfel rânduit,
şes şi-apoi deal, uneori munte,
gropi şi peşteri, unde să putem ascunde.
Ce?
Sfârşitul unui sentiment,
fără de care nu se poate continua un drum?
Am crezut, că viaţa-i un cântec în doi!
Doar strigătul lebedei străbate
noaptea sentimentelor duse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu