Sunt cu toane.
Imi e dor sa scriu, imi lipseste chiar, dar parca totusi nu imi gasesc cuvintele. Sau poate nu indraznesc sa imi exprim gandurile, nu am curaj sa le vad scrise de frica sa nu fie adevarate.
Printr-o deductie foarte simpla asta ar insemna ca gandurile mele sunt preponderent negative, dar nu este asa. De fapt ma mir chiar cat de calma si relaxata pot sa fiu avand in vedere tot ce se intampla, lucruri care chiar nu merita enumerate acum.
Adevarul este ca imi lipsesti, imi lipsesti mult, imi lipseste calmul si increderea ta, imi lipsesc discutiile cu tine, imi lipseste felul cum ma faceai sa ma simt cand eram cu tine.
Realizez ca e totusi o contradictie, intre ceea ce am spus pana acum si constientizarea faptului ca tu inca imi oferi tot ce am nevoie.
Mai e ceva de spus?
Nu.
Nu, pentru simplul fapt ca inca te simt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu